Crezi că CV-ul tău este bine scris? Știi să-ți pui în valoare competențele și calitățile? Centrul de Consiliere și Orientare Profesională din SNSPA organizează un workshop dedicat scrierii unui curriculum vitae adecvat obiectivelor tale în carieră, facilitator fiind lector. univ. dr. Nicolae Toderaș.
În urma acestui workshop vei ști:
- ce este un curriculum vitae și ce trebuie să conțină acesta;
- cum să redactezi un curriculum vitae în format european;
- cum să scoți în evidență ceea ce știi să faci;
- cum să-ți stabilești obiectivele profesionale și de dezvoltare personală;
- cum să-ți adaptezi CV-ul pentru poziția pe care o vizezi.
Workshop-ul va avea loc vineri, 23 octombrie 2015, ora 14:00, în Bd. Expoziției 30A, sala P08, parter. Întrucât numărul de locuri este limitat, doar primele 12 persoane înscrise vor putea participa. Acestea vor trebui să vină cu CV-ul personal în format electronic și un laptop.